vineri, 10 iunie 2011

nr.5 -Afişul de azi

Mergînd pe străzile din Austria, m-am încărcat din bucuria lucrurilor făcute cu drag, am primit linişte de la oameni cu răbdare, dichisiţi, care, în grija lor pentru prezentarea estetică poartă atenţie şi la afişe. Observ aici că oamenii sunt invitaţi la teatru, concerte de muzică clasică/de cameră, expoziţii de artă ale artiştilor celebri, carnavale, prezentări de animale, circ, concerte de karaoke, etc. Diversitatea e mare, iar oamenii răspund cu hotărîre invitaţiilor. Au timp, bani, bun gust, răbdare, educaţie...nevoie de frumos?! poate din toate cîte puţin.
Cuvîntul KUNST (germ. artă) este foarte des utilizat, iar oamenii îşi găsesc hrana în ea în mod cotidian. Arta e prezentă în casele lor, pe clădiri şi obiecte, pe străzi şi în magazine.
Întorcîndu-mă la ce ştiam despre afiş, îmi dau seama că evoluţia lui este extrem de spectaculoasă. Dacă afişul/ posterul (engl.) a apărut la sfarşitul sec. al XIX-lea din nevoia de comunicare persuată spre anumite evenimente culturale (muzicale, cinematografice, teatrale), el cunoaşte astăzi variaţiuni de sens şi exprimare. Dimesiunii culturale se adaugă cea politică şi de propagandă iar descifrarea conţinutului informatic trebuie transmis într-o fracţiune de secundă.
Toulouse Lautrec este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti care au experimentat afişul în tehnici de grafică şi o menţionez subliniat pe cea a litografiei. Aceasta i-a permis să obţină tiraj ridicat şi calitate de excepţie. Afişele poloneze reprezintă o altă etapă în evoluţia afişului.
Calităţile necesare fac ca această specie grafică să fie extrem de complexă din mai multe puncte de vedere. Fiind folosit pentru a transmite un mesaj/informaţie esenţializată, conţinutul: este o combinaţie de text şi imagine. Tendinţa actuală este de a exagera imagistic pentru a prezenta convingător, fluent şi rapid mesajul.
Calitatea prezentării grafice şi a tiparului sunt din ce în ce mai performante.
Destinaţia spaţiala a afişului nu este doar cea din reviste, ziare, broşuri, etc. ci evadează în locuri generoase spre dimensiuni uriaşe şi ajungem la americani şi billboard-urile lor. Spaţiul public este perfect pentru expunere (cu vizibilitate maximă) mai ales acolo unde populaţia urbană este în concentraţie ridicată.
Răspunsul afişului este la trei întrebări simple: ce? cînd? unde?

Cu gînduri bune, Corina Vasile

mai 2011
fotografie Corina Vasile








text-align:center;cursor:pointer; cursor:hand;width: 141px; height: 200px;" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiFYaxY64T6G6f-5tvqrL12EUEwWuRKUFcgfy7mc1VQ16d1ZXMwITN_oLHnfBwNdrpubpwQ30SSCPDjVIeq6VJc_1kFWQROLQdE99G1SDTbjGt9KNN3DC3wx7ftIjGCIvcawP4nDwvAIDQs/s200/IMG_2505.JPG" border="0" alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5616510445444103154" />


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu