miercuri, 16 decembrie 2009

oare chiar suntem o boala a pamantului?...
omul e o frimitura de dumnezeu, dar exista si frimituri de oameni
oamenii lovesc cu neputinta lor
de esti neputincios, da putinul puterii tale celor care-o pot inmulti si astfel vei fi si tu puternic
prea ocupati pentru a trai, preocupati pentru a supravietui
despre politica?...alesii nu ne aleg pe noi
presedintii escului: ceausescu, iliescu, constantinescu, basescu...
adesea frumusetea e un blestem (o povara care atarna greu) dar cand e incununata cu intelepciune, greutatea ei devine suportabila
prietenii nu profita de tine, se bucura doar sa dea sau sa primeasca
castigata lupta pierduta
pastra-vom in amintire doar bunele
ce usor sa lovesti un om, sa-l critici, sa-l judeci, sa-l incoltesti, sa-l dezarmezi, greu e sa-l ajuti cu o simpla intrebare: mai poti? ti-e bine? ce faci? te pot ajuta sa treci peste necazurile si neputintele tale?
vantu’-ti sculpteaza rani de cuie in brate si picioare
culmea lipirii: sa lipesti cu sange de lipitoare
trezitu-s-au zorile, trezeste-te o data cu ele
zilele astea ascund in ele un mare mister
in crestetul gandului aminteste-ti ca taina vietii vei descoperi-o la finalul ei
pastreaza cu sfintenie imaginea copilariei
omul judeca dupa masura neputintei lui
m-am trezit inaintea zorilor de azi
nu-i pot spune unui rau sa curga spre deal?
am sa m-ascund in spatele viselor mele iar crusta ranilor se va vindeca-n semne adanci
fara nebuni, lumea asta ar fi banala
in curand totul se va-ngropa-n noapte. lucrurile vor lua culoarea noptii si mirosul ploii
natura e deschisa spre noi iar noi vrem s-o-nchidem intr-un borcan
suntem victima propriei nepasari
gresala e rezultatul fricii, frica de ce?...
trecut-a timpul dar a venit vremea sa ne trezim din amorteala constientei
frica alunga din noi lumina
e sfarsitul lumii si inceputul omenirii
greul vorbirii vine din durerea ruperii cuvintelor din propriu’-ti trup
doamne, ajuta-mi cu fiecare pas sa fiu mai aproape de tine!
zambetul e arma mea impotriva lumii, impotriva lucrurilor rele
uite cata minune-n fiecare zi! uite-o cum rade, sare, tremura, fuge pe langa tine...dar tu nu o vezi
nu te astepta ca floarea pe care-o lasi in urma, intorcandu-te dupa mult timp, s-o gasesti inflorita
nu poti face un aluat fertil din minciuna, lipsa de timp, franturi de neputinti aruncate spre a modela forma unei prietenii
un nor de fum de tigara din care ploua plumb
in fiecare zi voi sfarsi la fel si am sa pornesc la drum in fiecare dimineata
memorie rupta
frunti tavalite-n descarnare
cel mai frumos lucru pe care-l poate un om e sa iubeasca
binele raul si alte bunuri
o lume de oameni in lumea lor
multa lume...dar oamenii?
nu am timp. nu e timp. hai sa confectionam unul cat sa ne ajunga sa traim
indivizii ca masa distrug oamenii

2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mda!
    Interesante gandurile tale!
    Si scrise cu prea multa diplomatie!
    Glumesc
    Insa gandeste-te ca acea lume de oameni in care procesul de confectionare a unui Univers mai bun e cam...departe de realitate!
    Probabil ca unul cate unul e dispus sa lase din orgoliu si din prestanta!
    Nu de alta dar trebuie sa ne suportam si sa traim in armonie!
    OFF-TOPIC
    Craciun Fericit ! Sarbatori pline de lumina Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos!
    Cat priveste de indivizii din acea masa (in care si eu si tu suntem integrati) nu imi mai pasa! Nu au cum sa distruga totul si, la un moment dat Providenta ii va rasplati pe acesti (hai sa-i cataloghez)... oameni!
    Ganduri nobile, alese, m-melle Corina!
    ;)

    RăspundețiȘtergere