post mortem

îmi creşteau flori pe braţe

eu muream, ele creşteau

eu tot mai nefiind

ele tot mai frumoase

îmi creşteau flori pe braţe

care gândeau spre lumină

din mine creşteau

spre lumină se îndreptau

din braţele mele

crescut-au flori de stele

frumoase gânduri grele

temute de bune şi rele

să-mi crească flori pe braţe

să mă curăţesc prin ele

să fiu albă printre stele

creştea-mi-ar flori pe gene.

27 august 2007

promisiune/încă speranţă

de-au să-mi sfâşie zborul

aripii albastre

în copite alergânde

prin pământ de sânge

de-au să-mi rupă

florile albe

crescute din braţe

spre lumină

de vor picta în gândul meu

un glas ce nu se-aude

de vor săpa în mine

ce-i rău şi nu ce-i bine

de voi fugi

şi piedici îmi vor pune

făţiş mă vor lăuda

îmi vor cânta-n strune

de-am să-i întreb

n-au să-mi răspundă

n-au să m-audă

n-ar să mă plângă

am să-i iubesc.

27 august 2007
albastru

ascultă cum cântă albastrul

aripa-n note-şi ridică

de vrea plouă şi ningă

în veac fluturi îşi strigă

de cântă cu ochii de sticlă

iar noaptea nu poate să-l stingă

atunci rămâie albastrul

ce-a fost, ce-o fi: tot albastru

de pielea-i albastră

ochii văd un vis albastru

înflorind într-o floare albastră

ce lumea-a deschis

am căutat un albastru

care să fie

călăuza spre cer

speranţe o mie

l-am găsit dar, iată-l

albastrul sufletelor curate.

gând

am împletit un gând

până la tine

veni-va vântul

şi-l va ţine

cald vesel şi deschis

ca un cuvânt nescris

de-o mână tremurândă

curată alba şi plăpândă

gândul se va face drum

vor fi pe el cenuşă

praf fluturi şi scrum

porumbei merg spre uşă

să ţi-l vestească

nimeni să-l oprească

am împletit un gând

până la tine

cu flori lacrimi

şi suspine

gândul se va face pod

peste el trece-va norod

ce va cânta mergând spre casă

la o sa fată frumoasă

va ploua pe el va ninge

vor cădea neguri şi tristeţi

cânta-va roua-n dimineţi

am împletit un gând

până la tine

cuvinte calde şi senine

voi fi eu drumul cel spre tine

cu care-mi vin în fire

alerg fug vin până la tine.

1 august 2007

roşu

cânta-vom un roşu de durere

care să iasă de sub gene

să fugă, se spele şi să plece

ducă-se departe, pe potece

de când nu eşti

zilele mele

se măsoară în durere

din durere în durere

pierd din putere

piere speranţa

ducă-se viaţa.

1 august 2007

poveste

poveşti în cristale de tăcere

nu mai vorbesc, nu mai ascult

au amuţit şi ele

sunt acolo într-un colţ

departe

demult n-a mai

deschis o carte

de poveşti

o mână a sufletului meu

obosit, aleargă aşa mereu

fără să ştie ce-a uitat

să poată s-asculte

iar din povestea ce-a aflat.

vom

cădea-vor şi munţii

şi anii

seca-vor gânduri

şi valuri

fugi-vom spre mal

care fuge de noi

uitat ne va fi drumu’înapoi

vom cânta o furtună

ce plânge spre cer

vom picta lacrimi la fel

albul din suflet

va fi singura

călăuză spre casă.

vom şti să vedem înapoi

şi-nainte

clipi-vom cu ochiul cuminte

în care se-aud copiii râzând

vom tăcea, doar luptând

vom şti ce să ştim

numai luptând

cu mers înainte.

albastru cu aripi deschise

într-o luptă de biruinţă

vreau să pier

cu mâinile-ntinse

spre cer

cu ochii plini de albastru

şi-n suflet

cobalt , înseninat

de sihastru.

veni-vor corbii

şi-l vor furtuna

dar el va rămâne tot aşa

nestinsul albastru

cu margini nestinse

mereu-ca luminile-aprinse

albastru cu aripi deschise.

rămâne-va aşa

corbii nu-l vor furtuna

albastru cu margini nestinse

albastru cu aripi deschise.

22 iulie 2007